5 sfaturi pentru organizarea dormitorului fiicei tale
Lapte, miere și multe dulcegării, asta își doresc fetele în prima faza. Apoi machiaje, bijuterii, proiecte de arta, cărți și bineînțeles haine.
Mersul în camera fiicei tale te face să te întorci din nou? Probabil același sentiment îl are și ea. Designerul Startdecor împărtășește cu noi 5 modalități simple care sigur te vor ajuta în organizarea dormitorului de fete.
Am avut unele dintre cele mai plăcute conversații petrecând ziua împreună cu copiii mei acasă, în timpul amenajării dormitoarelor. Privind camerele lor, le văd ca pe niste mici apartamente din interiorul casei noastre. Pe măsură ce ei cresc, actualizez decorul lor cât și mobilierul acestora.
Așa cum eu mi-am creat un program săptămânal de curățenie, la fel i-am învățat și pe ei să își realizeze unul și să păstreze curate mini apartamentele lor.
Daca ai un băiat și o fata, iți sugerez să începi cu amenajarea camerei fiicei tale. Va dura ceva mai mult, dar sigur iți vă fi mai familiar, iar ea vă tolera organizarea pentru mai multa vreme.
1. Organizarea hainelor
Începeți cu hainele. Daca i-au rămas mici sau nu sunt stilul ei, scapă de ele. Nu le va purta indiferent cât de mult iți plac tie. Salvarea hainelor nu face decât să crezi că are prea multe, iar pe ea o vă copleși atunci când caută ceea ce își dorește. Lasă-o să poarte rochia ei preferata, în orice zi.
Îmi amintesc că pe vremea când eu eram copil, mama m-a determinat să calculez costul / utilizare. Poate pare ciudat, dar asta o vă ajuta și pe fiica ta să își dezvolte abilitățile de gestionare de la o vârstă frageda. Deci, daca am cumpărat o cămașă cu 50 de lei și am purtat-o de doua ori, cămașă asta valorează 25 de lei pe purtare. De asemenea, o pereche de pantofi de 100 lei purtați în fiecare zi timp de 100 zile face că pantofii respectivi să valoreze 1 leu pe purtare. Menționez asta deoarece ținutele sunt o provocare ce se declanșează de-a lungul vieții în special pentru femei.
2. Cărți și jocuri
Cărțile se înmulțesc ca și iepurii într-o camera de fete. Iți recomand să pregătești investiția într-un raft de cărți pentru a le adăposti într-un mod organizat. În plus fată de cărți, manualele școlare și rechizitele își fac apariția și în primele luni daca nu exista aceste rafturi care să le organizeze, vor crea o adevărată debandada în mini apartamentul fetiței tale.
Încă un amănunt de luat în seama în organizarea camerei, este să vă gândiți la jocurile care îi plac și apoi să le incorporați în personalizarea ei. Asta puteți face ușor prin covorul din camera sau tapetul de pe pereți.
3. Jucăriile
Polly, Pocket, Little Shop, Bărbie și multe altele, toate vin cu o mulțime de piese mici! Cel mai bun mod de a le organiza este să oferi fiecărei mărci de jucării propriul sau coș sau geanta de unde mai apoi pot fi selectate mai ușor, iar daca de exemplu vrea să se joace cu bucătăria Polly, toate accesoriile se potrivesc la fix cu păpușile care tocmai le-a scos din același coș. Asta o va învăța să organizeze mai bine lucrurile din jurul ei.
4. Machiajul și bijuteriile
Pe măsură ce fetița ta creste, la fel se va întâmplă și cu colecția ei de produse pentru înfrumusețare! În primul rand aduna toate produse de machiaj într-o singura locație. Odată ce fiica ta va putea avea o privire de ansamblu asupra lor, va putea renunța la o parte din ele. Pentru asta, investește în organizatori ai spațiului pe care îl are la dispoziție. Daca nu o poate vedea, nu o poate folosi și o va înlocui cu alta.
5. Decorațiuni
Așa cum am spus și mai devreme, văd dormitoarele copiilor mei că pe niste mici apartamente. Așa că, de la o vârstă frageda i-am lasat pe ei să decidă cum vor să decoreze încăperea. Îi învăț să își planifice spațiul să realizeze zone de organizare, să își mențină lucrurile și să își exprime stilul pe măsură ce cresc. Camera fiului meu este plină de postere, iar fiica mea avea lipite pe pereți o mulțime de bilețele autoadezive. Nu îi opresc să facă asta. Odată, am amenajat dormitorul unei doamne care și-a lașat fiul să picteze un graffiti imens pe peretele mini apartamentului în care el locuia. Probabil că daca fiul meu și-ar fi dorit, l-aș fi lasat și eu să facă asta. Organizarea nu înseamnă lipsa de creativitate sau înăbușirea exprimării unui copil. Este chiar opusul.
Lasă un comentariu